Despre companie

Eternity Dermal S.L. este o companie cu reputație mondială, specializată în medicina estetică. Aceasta realizează fabricarea și comercializarea preparatelor cosmetice și a dispozitivelor medicale, eficiente și testate în conformitate cu standardele internaționale.

Numele nu a fost ales întâmplător, acesta dezvăluie ideea principală a brandului. Pressensa provine de la cuvântul latin "Presentia", ceea ce înseamnă "calitatea viitorului". Calitatea produselor noastre îi convinge de eficiența sa, chiar și pe cei mai sceptici cosmetologi și clienții lor.

În prezent, cosmetica moleculară - este cea mai nouă tehnologie de întinerire a pielii. Formulele exclusiv sinergice ale cocteilurilor mezoterapeutice, au fost create pentru a obține o mai bună interacțiune a diferitelor ingrediente active, astfel încât efectul lor combinat să fie mai mare decât efectul componentelor individuale. Aceste formule inovatoare au fost obținute ca rezultat al multor ani de cercetare în domeniul chimiei și bioingineriei.

Datorită produselor noastre, dorim să îmbunătățim metodele moderne de combatere a îmbătrânirii sau a defectelor cutanate și să îmbunătățim calitatea serviciilor de cosmetologie la cel mai înalt nivel. În prezent tindem să corespundem calității viitoarelor cerințe ale consumatorilor!

Produsele noastre

Vă invit în lumea frumuseței și armoniei

Dragi colegi!
Vreau să vă prezint brandul Pressensa. Descoperirea acestui brand - pentru mine în calitate de cosmetolog, a fost o adevărată revelație. Am lucrat cu diferite branduri, am testat diverse preparate și linii cosmetice, dar mereu tindeam să găsesc ceva mai performant. O adevărată descoperire pentru mine a fost marca spaniolă Pressensa. Aceasta este o linie cosmetică moleculară de generație nouă, cu o concentrație ridicată de molecule de plante și minerale, care este replica exactă a compoziției moleculare a pielii. Datorită dezvoltărilor inovatoare, devine atât de ușor să rămâi tânăr și frumos!

Cu respect,Directorul salonului
"Doctor Lica" și medicul-cosmetolog,
Ecaterina Lica

Produse de top

SupremEffects

Îngrijire personală SupremEffects Cremă de noapte hidr..

Intense C VitaSerum

Îngrijire personală Intense C VitaSerum Ser anti-îmbat..

TotaLift 24

Linia cosmeticii profesionale TotaLift 24 Cremă cu ..

AseptyCool

O metodă eficientă de regenerare a pielii! AseptyCool S..

Attractiva

Medium Filler cu cea mai înaltă concentrație a acidului hialuronic (HA) de 25 m..

BalancyPeel

O metodă eficientă de regenerare a pielii! BalancyPeel ..

AseptyCool

O metodă eficientă de regenerare a pielii! AseptyCool S..

Brightnesse 30+

Linia profesională pentru față Brightnesse Glutation 60..

AcnoLess Cream-Gel

Îngrijire personală AcnoLess Crema-gel cu efect matifi..

AseptyCool

O metodă eficientă de regenerare a pielii! AseptyCool S..

Attractiva

Medium Filler cu cea mai înaltă concentrație a acidului hialuronic (HA) de 25 m..

Cellulite

Linia profesională pentru corp Cellulite L-carnitină 5%..

Comentariile clienților noștri

Avantajele noastre

Produse
de calitate
Program
de fidelizare
Premii
și cadouri
Ne găsiți
24/24 ore
Livrare
Contacte

Adresa: or. București, Str. Știrbei Vodă 53, ap. 1B

Telefon:
Pentru a cumpăra produsele Pressensa:
+407 481 142 02
Cum să devii partenerul nostru:
+407 481 142 08
Pentru înscrieri la seminare:
+407 481 142 08

E-mail:
pressensa.ro@gmail.com

PARTENERII NOȘTRI
Galați +754 407 543, + 755 759 541

Mail: asiacris@yahoo.com
Fb: Cristina Constandachi
Instagram: cristina_costandachi
Adresa: Strada Brailei, nr. 165A

București +407 481 142 02

Stirbei Voda 53 , ap. 1B, Bucharest
+407 481 142 02
+407 481 142 08

Iași +407 290 030 04

Mail: pressensa.iasi@gmail.com
Fb: Pressensa IASI
Adresa: Strada Nicolina, nr.64, mezanim, birou 6

Brașov +407 366 321 22

Mail: luana_ro76@yahoo.com
Fb: Ioana Barna
Instagram: luana_ro76
Adresa: Alis GLAM Cosmetics, Bulevardul Vlahuta, nr.10, Cladirea IT, ET1, G7

Bacău +407 404 120 87, +740 492 798

Alina Petronela Marian 0740 412 087
Marina Sighinas 0740 492 798
Mail: heremciuc12061981@yahoo.com
Fb: Pressensa BACAU
Instagram: Pressensa BACAU
Adresa: Strada Cornisa Bistritei bl.19, sc A, ap.4

Timişoara +766 810 634

Timişoara– Daniela Moldoveanu 0766 810 634
Mail: danielamol38@yahoo.com
Fb: Daniela Moldoveanu
Instagram: Daniela Moldoveanu
Adresa: Calea Martirilor, nr.82, Complex DabMarket

Abonare newsletter

Fii mereu în pas cu ultimele
noutăți din industria frumuseții!

Urmăreşte-ne activitatea și pe rețele de socializare

Parteneri

PRESSENSA © 2017 PRESSENSA.